luni, 29 decembrie 2014
Despre Markus Zusak
Mai întâi o să vorbim despre autorul cărții „Hoțul de cărți”. Este Markus Zusak. S-a născut în anul 1975 în data de 23 iunie în Sydney, Australia.
A început să scrie din anul 1999. Prima sa carte a fost „The Underdog” scrisă în anul 1999, și după în 2000 și 2001 a scris cărțile „Fighting Ruben Wolfe” și „When Dogs Cry”. După aceea a scris încă două cărți renumite, acestea fiind „The Messenger” în 2002 și „Hoțul de cărți” în 2005 care a fost ecranizat în 2013.
Ultima carte pe care a scris-o a fost „Bridge of Clay” în anul 2011.
A primit numeroase premii pentru cărțile sale, cel mai important fiind Edwards Award în anul 2014.
Pentru aceste lucruri este renumit Markus Zusak până acum. Este foarte apreciat în lumea întreagă și continuă să scrie cărți frumoase și emoționante.
Lucruri importante dintr-o carte
Cine e omul care stă și gândește la cartea sa pe care o scrie? Durează luni să creezi o carte.Omul care face acest lucru este un geniu, un geniu literar și noi îi spunem autor.
Dar autorul când compune o poveste, un roman sau orice altceva, alege un titlu, un titlu care să fie original și diferit de celelalte titluri.
Autorul, să știți, că nu el povestește întâmplările. Creează un lucru sau o ființă care povestește cartea. Uneori poate fi un nimeni și nu știi nimic despre el sau îl cunoști foarte bine. Acesta este naratorul.
Dar naratorul povestește despre ceva, despre cineva sau despre mai multe ființe... sau obiecte care fac acțiunea. acestea sunt personajele care le îndrăgești sau poate le urăști în funcție cum sunt, pozitive sau negative și, în funcție după cât de des apar, ele mai pot fi principale, secundare sau episodice.
Personajele fac acțiunea undeva și cândva. Noi îi spunem timp și loc sau, într-un singur cuvânt, cronotop.
Dar personajele, împreună cu naratorul și cronotopul, cu acțiunile pe care le fac, formează ceva, cel mai important dintr-o carte. Acel ceva se numește subiect.
Din aceste lucruri este formată cartea, povestea din adâncul ei.
duminică, 2 noiembrie 2014
De ce am ales cartea „Hoțul de cărți” ?
M-am hotărât să fac blog de lectură la „Hoțul de cărți” de Markus Zusak. De ce? Deoarece mie mi s-a părut cea mai frumoasă carte pe care am citit-o. Este o carte care mi se potrivește de minune. O carte despre alte cărți, despre cuvinte și puterea lor în lumea aceasta. O carte care ascunde povestea emoționantă a unei fete din Molching, aproape de Munchen, care era pasionată de cuvinte, toate scrise în cărți, povești, folosite în fiecare secundă. Ele sunt cele care conduc lumea. Nimeni nu se poate lipsi de ele.
Cuvinte, cuvinte care sunt scrise, cuvinte care se rostesc și se aud, cuvinte care te întristează sau te bucură, cuvinte care nu-ți pot ieși din minte, cuvinte noi care apar în fiecare clipă sau cuvinte care mor încet, încet. Există cuvinte care îți arată calitățile sau defectele, cuvinte care cuceresc lumea și cuvinte care te ajută la nevoie. Cuvinte sunt peste tot și folosesc la orice: îți arată calea cea bună sau rea, spun o poveste care te emoționează, care te definește sau care te bucură, descriu lumea în care trăim.
Cuvintele sunt folosite și în „Hoțul de cărți”. Este cartea care descrie cuvintele prin cuvinte. Acesta este motivul pentru care am ales această carte.
sâmbătă, 1 noiembrie 2014
Bine ați venit pe blogul meu de lectură
Doar cu o zi în urmă, profesorul, la oră, ne-a invitat să realizăm un blog de lectură. Exact! Un blog de lectură! Așa că iată-mă, acum, în fața calculatorului, tastând literele. Un blog de lectură reprezintă o nouă provocare pentru mine, e prima dată când îmi creez unul și poate, din cauza acestui fapt, sunt foarte entuziasmat.
Lectura este foarte importantă. A citi înseamnă a descoperi, a învăța noi lucruri și a evada din lumea reală în cea imaginară, a farmecelor, în care totul este posibil. Putem cumpăra sute de cărți pe care să le așezăm, apoi frumos pe rafturi, dar în zadar, dacă nu le citim și nu le descoperim misterele ascunse între filele volumului.
Sper, ca prin acest blog, să vă arăt cât de importantă este lectura și cât de multe pierdeți dacă nu citiți.
Fabian Anghel, Galați, elev la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, clasa a 5-a A
Lectura este foarte importantă. A citi înseamnă a descoperi, a învăța noi lucruri și a evada din lumea reală în cea imaginară, a farmecelor, în care totul este posibil. Putem cumpăra sute de cărți pe care să le așezăm, apoi frumos pe rafturi, dar în zadar, dacă nu le citim și nu le descoperim misterele ascunse între filele volumului.
Sper, ca prin acest blog, să vă arăt cât de importantă este lectura și cât de multe pierdeți dacă nu citiți.
Fabian Anghel, Galați, elev la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, clasa a 5-a A
Abonați-vă la:
Postări (Atom)